Lucreaza cu noi!
Părerea ta este foarte importantă pentru noi, astfel ai la dispoziție această secțiune de contact rapid, unde ne poți întreba orice nelămurire ai în domeniu. Îți mulțumim și promitem un răspuns eficient !
office@itexclusiv.ro 0766.677.047
0766 677 047 office@itexclusiv.ro

Cum creezi un site web ca un profesionist? Iata un ghid necesar!

Cum creezi un site web ca un profesionist? Iata un ghid necesar!

  Suntem convinși că îți place programarea și îți dorești să-ți construiești propriul site de la zero. Însă simți că nu ai toate cunoștințele și competențele necesare. Iar tutorialele de pe net și promisiunile magice că vei deveni un “code master” peste noapte mai mult te încurcă, decât să-ți ofere un ghidaj constructiv.
  În principiu, ce trebuie să reții înainte de a te apuca să creezi un site web, este că ai la dispoziție două metode de construcție a unui site: coding și website builders. O să ți le prezentăm pe fiecare în parte, în linii mari, apoi vom alcătui o listă de argumente pentru care credem că metoda codării – the hard way, i-am spune noi – câștigă competiția în fața „adversarului”.

Coding vs Website Builders. Caracteristici, funcționalități, limite

  Metoda codării, așa cum am atras atenția în introducere, este mai complicată și presupune învățarea unor limbaje de programare specializate. Cum ar fi HTML, CSS și JavaScript. Prin urmare, durează ceva timp până creezi un site web prin intermediul acestor limbaje. Însă, odată ce ai dobândit skill-urile necesare, vei vedea că munca ta începe să dea roade, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Nici nu mai vorbim de satisfacția pe care o vei obține în urma unui site bine făcut, la care ai muncit din greu.

  La polul opus, website builders reprezintă niște platforme de template-uri – Wix, Weebly sau Squarespace sunt cele mai cunoscute exemple – concepute să „ducă greul” în locul tău. Doar în aparență. Fiindcă, în esență, vei da piept cu multe dificultăți pe parcurs și vei fi nevoit să alegi multe variante de compromis. Acestea fie te vor costa bani, fie detalii legate de calitatea și aspectul site-ului la care lucrezi.

  De aceea, spuneam că varianta codării câștigă cursa. Ia-ți timpul necesar să înveți HTML, CSS și JavaScript și, cu răbdare și perseverență, vei cunoaște pe propriul site avantajele codării. O parte dintre aceste avantaje ți le vom prezenta imediat:

  1. Control 100% asupra site-ului
    Principalul avantaj al primei metode de creare a unui site web este că, alegând să codezi de la zero, vei avea control deplin asupra site-ului. Pe de altă parte, paginile construite cu ajutorul platformelor de tip website builders rămân pe platformele respective. Este foarte dificil să le transferi apoi, întrucât codul sursă este tradus în metadate. Majoritatea platformelor operează astfel. Ceea ce înseamnă că, dacă vrei să îți transferi site-ul pe o altă platformă, va trebui să reconstruiești paginile împreună cu toate funcționalitățile acestora.

  2. „Gratuitatea” platformelor gratuite e de multe ori înșelătoare
    Dacă optezi pentru versiunea gratis a platformelor de template-uri, e foarte probabil să te trezești cu o limitare masivă a posibilităților pe care ți le pun la dispoziție tool-urile platformelor respective. Sau, un dezavantaj încă și mai considerabil, să fii nevoit să plătești la un moment dat pentru a accesa alte opțiuni – disponibile prin versiunea premium, de exemplu – de care vei avea nevoie.

    În plus, multe platforme vor afișa reclame irelevante pe pagina ta. Ceea ce contribuie la creșterea frustrării de a fi ales metoda de creare a unui site web nepotrivită.

  3. Îți vei cunoaște mai bine propriul cod
    În funcție de câtă experiență în programare ai, scrierea propriului cod te poate solicita mai puțin decât folosind codul altcuiva. Folosind codul altcuiva, vei petrece mai mult timp finisându-l și integrându-l, astfel încât să arate așa cum îți dorești.

    Să nu crezi că te îndemnăm să refuzi orice tool dezvoltat de altcineva – chiar și programatorii profesioniști se folosesc de ele, multe realmente utile, de altfel. Noi doar te sfătuim să alegi în cunoștință de cauză. Fiindcă, odată încorporat în site-ul la care lucrezi, tool-ul sau codul altcuiva poate veni la pachet cu riscuri și complicații nedorite.

  4. Eficiența și siguranța propriului cod întotdeauna vor fi garantate
    Din punctul de vedere al siguranței, lucrurile sunt de la sine înțelese. Codul scris de tine va fi, indubitabil, mai sigur decât al unui site 3rd party. De ce? Fiindcă aceste site-uri sunt mult mai expuse atacurilor cibernetice, din cauza faptului că platformele care ajută la construirea lor folosesc același cod pentru toate site-urile.

    Codul scris de tine va fi, totodată, mai eficient decât codul altcuiva. Simplitatea este cheia aici. Ceea ce, din nefericire, nu se întâmplă la website builders. În acel caz, URL-ul conține foarte multe metadate cu la fel de multe instrucțiuni. Dacă site-ul este gratis, atunci multe dintre aceste instrucțiuni indică reclame imposibil de eliminat.

    Codul fiind atât de încărcat, înseamnă că URL-ul depinde de un număr mare de componente externe. Lucru care va crește crește riscul ca site-ul respectiv să pice sau să întâmpine dificultăți tehnice.

  5. Un cod original va fi apreciat mult mai mult de potențialii clienți
    Ca regulă generală în crearea de site-uri web, clienții apelează la serviciile tale pentru a le livra un produs unic și personalizat care să se muleze pe nevoile lor. Dacă folosești template-uri fără să le customizezi și să le transformi în ceva original, atunci riști ca site-ul tău să pice în ghena proiectelor comune, banale, fără nicio sclipire care să le scoată în evidență. Drept urmare, poți să pierzi proiecte pe bandă rulantă și, implicit, mulți bani.

  6. Accesibilitatea pe mobil poate fi limitată de un website builder
    Codul contează enorm pentru ca utilizatorii site-ului tău să beneficieze și de o versiune de mobil optimizată. Însă platformele website builders nu stau foarte bine la capitolul optimizarea versiunii de mobil. Utilizând anumite platforme, este posibil să întâmpini dificultăți în vizualizarea site-ului de pe mobil. Acest lucru se datorează faptului că platforma nu îți permite modificări pentru această versiune. Prin urmare, vei fi limitat la designul oferit de către platformă. Deloc ideal, de altfel, după cum ai văzut.

  7. Varianta live a site-ului poate să nu coincidă cu cea previzualizată
    Majoritatea platformelor îți pun la dispoziție opțiunea de a folosi varianta de previzualizare înainte de a îți publica site-ul. Totuși, există cazuri în care varianta previzualizată și cea publicată (live) nu coincid. Din acest motiv, riști să pierzi timp creând un site care nu va arăta cum ți-ai dorit. Lucru care s-ar putea dovedi frustrant, luând în calcul capacitățile limitate ale platformelor de template-uri.

  8. Un website builder înseamnă, printre altele, un design mereu prestabilit
    Deși acest gen de platforme oferă o varietate de template-uri din care poți alege designul site-ului, ele vin la pachet cu slot-uri prestabilite pentru poze și text. De aceea, dacă ai nevoie de mai mult spațiu pentru unul dintre elementele de mai sus, în mod cert vei fi nevoit să te încadrezi în slot-urile prestabilite. Din păcate, nu există altă cale cu un website builder.

  9. Cu un website builder nu există posibilitatea să livrezi un site optimizat din punct de vedere SEO
    Chiar dacă ești la început de drum în călătoria ta prin programare, știi că un site are nevoie de optimizare SEO pentru a-și atinge scopul pentru care a fost creat. Adică acela de a converti vizitatorii în clienți. Printre elementele necesare optimizării se numără inclusiv numele URL-ului. De cele mai multe ori, în cazul platformelor website builders, URL-ul va conține și numele platformei. Acest lucru este un mare impediment, întrucât numele respectiv va fi dificil de reținut de către potențialii clienți și nu îți va oferi credibilitate.

Un gând bun în încheiere. Dacă îți scrii singur codul, vei prinde aripi ca programator!

  După cum ai văzut, metoda codingului, deși nu lipsită de obstacole și provocări, duce întotdeauna la cele mai bune rezultate. Pornind de la zero, învățând limbajele de programare unul câte unul, vei crește de la proiect la proiect și vei căpăta din ce în ce mai multă încredere în tine. Pe lângă competențele dobândite, nici nu se mai pune problema.
  În felul acesta, nu doar că vei deveni un programator profesionist, dar crearea de site-uri web ți se părea o pasăre în zbor. Atât de repede vei prinde aripi, fiind căutat de cei mai interesați clienți din domeniu!